Miercuri, 10 Martie 2021 10:00

    Eveniment CRED „Curriculum relevant, educatie deschisa: un an de invatare online”, miercuri 10 martie 2021, ora 18.30.

    Scris de

     

    Eveniment online marca „Proiectul CRED” – „Curriculum relevant, educatie deschisa: un an de invatare online”  10 martie 2021, ora 18:30

     

    O noua serie de evenimente online, marca ”Proiectul CRED” (Curriculum Relevant, Educatie Deschisa pentru toti), debuteaza miercuri, 10 martie, la ora 18:30.

    La discutiile din cadrul evenimentului participa experti in educatie, cadre didactice din mediul universitar, iar transmisiunea live, pe pagina Facebook „Proiectul CRED”, permite si interactiunea cu publicul.

    Contextul epidemiologic din ultimul an a impus o serie de schimbari majore si, implicit, a presupus numeroase adaptari la situatia intampinata.

    Astfel, in cazul sistemului educational, resursele online de predare-invatare-evaluare au devenit cele mai accesibile solutii, in majoritatea cazurilor.

    Un mod de lucru nou, implementat atat de rapid, necesita insa, ulterior, studii si analize  amanuntite.

    De aceea, un colectiv format din cadre didactice universitare si cercetatori cu preocupari constante pentru inovare in educatie prin utilizarea resurselor si instrumentelor digitale – a initiat o ampla cercetare evaluativa privind desfasurarea activitatilor cu elevii in perioada de suspendare a activitatii fata-in-fata, in perioada martie 2020 – februarie 2021.

    La cercetare au participat peste 10.000 de profesori din invatamantul preuniversitar, rezultatele acesteia indicand avantajele implementarii unui invatamant exclusiv online, dar si problemele intampinate, scopul studiului urmarind totodata identificarea si implementarea solutiilor de optimizare. Investigatia releva masurile de sprijin necesare si poate constitui baza pentru decizii la nivel local si central.

    Seria evenimentelor online „Curriculum relevant, educatie deschisa: un an de invatare online” urmareste analizarea publica a datelor colectate si interpretate si, totodata, transmiterea unor recomandari relevante si utile, emise de profesionisti din domeniu, plecand de la rezultatele obtinute.

    Asadar, va invitam miercuri, 10 martie, ora 18:30, sa participati la dezbaterile online, transmise in direct pe pagina Facebook ”Proiectul CRED” (click pentru acces)
    sau pe pagina
    Facebook dedicata evenimentului(click pentru acces)

    Un segment important al cadrelor didactice devine mai eficient. E un proces de durata, abia inceput, accelerat de pandemie, si este evidenta contributia unor proiecte mari cum este proiectul CRED, precum si aportul «extern» din acest ultim an – companii, ONG-uri, parinti. Incepem sa intelegem mai bine ce se intampla si ce nu se intampla in educatie, intelegem ca ne putem implica si incepem sa avem cu totii asteptari mai mari si mai adecvate educatiei secolului nostru” – conf.univ.dr. Merima Carmen Petrovici, manager al proiectului „Curriculum Relevant, Educatie Deschisa pentru toti” – CRED.

    Ciprian Fartusnic – cercetator stiintific principal gr. I, Unitatea de Cercetare in Educatie (CNPEE) si coordonator partener CNPEE in cadrul proiectului CRED – constata, la randul sau, ca „rezultatele de cercetare ale acestui studiu amplu ne ofera date de cercetare foarte utile pentru a intelege mai bine implicatiile pandemiei COVID 19 asupra sistemului nostru de educatie. Am obtinut date privind desfasurarea activitatilor didactice la distanta sau online care confirma asteptarile echipei de cercetare, dar si rezultate surprinzatoare, care invita la reflectie si la o analiza sistematica. De exemplu, exista rezultate care ne indica faptul ca pentru o parte dintre profesorii participanti la cercetare, intreruperea cursurilor fata in fata a fost un moment de repozitionare in raport cu propria disciplina. Cu alte cuvinte, aceasta perioada a reprezentat (si) un context de chestionare a unor convingeri, de parasire a unor rutine si de redefinire a asteptarilor de la elevi, atat in ceea ce priveste rezultatele invatarii, cat si alte aspecte din perspectiva socio-emotionala, precum autonomia in invatare. De asemenea, observam un numar semnificativ de profesori care declara ca si-au dezvoltat diferite competente digitale, de la cele de utilizare a unor platforme sau aplicatii, la folosirea si chiar crearea unor resurse educationale. Astfel, studiul este un instrument util pentru a explora si valorifica oportunitatile pe care aceste timpuri fara precedent le-au oferit sistemului de educatie, dincolo de toate provocarile pe care le-au adus”.

    Colectivul de cercetare este format din cadre didactice universitare si cercetatori de la Universitatea din Bucuresti, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Vest, Universitatea Babes-Bolyai, Proiectul ”Curriculum Relevant, Educatie Deschisa pentru toti” – CRED, Proiectul privind Invatamantul Secundar (Romania Secondary Education Project – ROSE), Centrul National de Politici si Evaluare in Educatie – CNPEE.

    © 2017 Casa Corpului Didactic Brasov. Toate drepturile rezervate.

    Please publish modules in offcanvas position.